Întâlnirile Crimca / Colocviu istoric și lansare de carte la Suceava: o recuperare a memoriei și a adevărului despre Fondul Bisericesc din Bucovina

Miercuri, 29 aprilie 2026, la Centrul cultural, educațional și social „Dosoftei Mitropolitul” din Suceava, a avut loc colocviul istoric intitulat „Fondul religionar ortodox român din Bucovina. 240 de ani de la înființare: geneză, evoluție și rol istoric în viața Bisericii și a Cetății”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.

Evenimentul a adus împreună clerici, cercetători și numeroși iubitori ai istoriei Bisericii, într-un demers comun de a înțelege mai bine rolul pe care Fondul Bisericesc din Bucovina l-a avut în viața eclesială, culturală și socială a acestei regiuni.

Încă de la început, întâlnirea a fost așezată sub semnul credinței, prin intonarea imnului pascal „Hristos a înviat!”, gest care a dat tonul unei seri în care reflecția academică s-a împletit firesc cu conștiința apartenenței la Biserică.  

O instituție esențială pentru istoria Bucovinei

În intervențiile susținute, a fost evidențiat faptul că Fondul Bisericesc, înființat în anul 1783, a reprezentat o expresie concretă a grijii Bisericii pentru viața comunității, concentrând în sine moștenirile mănăstirești și episcopale și susținând, de-a lungul timpului, instituțiile centrale ale vieții bisericești din Bucovina.

Totodată, a fost subliniat momentul de ruptură produs în anul 1948, când patrimoniul Fondului a fost confiscat în mod abuziv de regimul comunist, fapt care a afectat profund autonomia și funcționarea Bisericii în această parte de țară.  

În contextul actual, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă demersurile de recuperare a acestui patrimoniu, printr-o abordare serioasă, bazată pe documentare istorică și argumentație juridică solidă.

Contribuții academice și cercetare de arhivă

Un moment important al colocviului a fost conferința susținută de diac. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu”. Prelegerea sa a adus în prim-plan rezultatele unor cercetări aprofundate în arhivele din țară și din străinătate, oferind o imagine clară asupra statutului real al Fondului Bisericesc și asupra caracterului abuziv al confiscării sale.

S-a evidențiat, de asemenea, faptul că aceste demersuri nu sunt unele conjuncturale, ci se sprijină pe ani întregi de cercetare, pe consultarea atentă a documentelor și pe colaborarea dintre specialiști din domenii diferite.

Lansarea volumului „Fondul Bisericesc din Bucovina (1783–1949)”

Întâlnirea a continuat cu lansarea volumului „Fondul Bisericesc din Bucovina (1783–1949)”, semnat de pr. Sorin-Toader Clipa, apărut la Editura Crimca.

Autorul volumului, este paroh al Parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon” din Suceava și este cunoscut pentru rigoarea și perseverența cu care a abordat acest subiect. 

Lucrarea, de peste 1000 de pagini, este rezultatul a peste două decenii de cercetare și reprezintă una dintre cele mai ample contribuții dedicate acestui subiect. Autorul reconstituie, cu rigoare și atenție la detalii, evoluția Fondului Bisericesc – de la momentul constituirii, până la desființarea sa în perioada comunistă și la încercările contemporane de recuperare.

Volumul este un instrument de lucru important pentru înțelegerea cadrului juridic și instituțional al acestei realități, oferind o bază solidă pentru demersurile actuale de redobândire a patrimoniului. 

Un efort comun, dus mai departe

În încheiere, au fost adresate mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea evenimentului: Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, invitaților, participanților, echipei de organizare, precum și colectivului Editurii și Tipografiei Crimca pentru tipărirea volumului.

Evenimentul a fost o întâlnire academică și un nou prilej de a înțelege mai bine o moștenire care ține atât de Biserică, cât și de întreaga societate. A fost o seară în care s-a vorbit deschis despre trecut, cu responsabilitate, dar și cu gândul la ceea ce avem de făcut mai departe.

Volumul „Fondul Bisericesc din Bucovina (1783–1949)” poate fi achiziționat de pe site-ul Editurii Crimca.

Preot Dr. Ștefănel-Stelian Ciurciun,

Director al Departamentului Editură și Tipografie 

You might be interested in

blank

Pastoral-missionary conference and book presentation in the Fălticeni Deanery

With the blessing of His Eminence Calinic, Archbishop of Suceava and Rădăuților, on Tuesday, October 6, the thematic conference dedicated to the Commemorative Year of the Pastorship of Parents and Children and the Commemorative Year of the [...]

„Philanthropy and Pandemics” virtual book fair”

Campaign Philanthropy and pandemics comes as a response to our need and desire to be there for those whom life tries more often, the elderly in social homes, so threatened by suffering, especially in this period.

Christian Orthodox Calendar 2021

We are pleased to inform you that the Christian-Orthodox calendar for 2021 has been printed, with the blessing of His Eminence the Most Reverend Father Calinic, at the Crimca Publishing House of the Archdiocese of Suceava and Rădăuților. It [...]

Hierarch's response - December 11, 2020

E.H. „I shake your hand, Your Eminence! I am a believer from a parish in Suceava County. I urgently need help for my brother who has been tormented by the demon of drunkenness for several [...]

Cultural Journal

Get a piece of peace in your inbox. Weekly news, releases and theological articles.