Conferința „Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă”, ediția a II-a

La început de florar însorit a avut loc un nou eveniment deosebit în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contextul Duminicii Mironosițelor, dar și al zilei dedicate familiei care va fi serbată anul acesta la data de 14 mai. Conferința „Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă”, aflată la cea de-a doua ediție, a adus împreună exemple de trăire autentică în Hristos și modele de slujire a aproapelui prin artă, cânt și cuvânt, precum și modele ale celor care împlinesc cu vrednicie rolul de fiică, mamă, soră și soție.

Întâlnirea cultural-educațională, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în după-amiaza zilei de 2 mai în Sala Pimen the Archbishop a Centrului Eparhial Suceava, a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare and Sector Pastoral Mission and Christian Actuality, și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.

Invitata specială a fost Angelica Flutur, interpretă de muzică populară din Obcinile Bucovinei, cunoscută ambasadoare a tradiției huțule atât în țară, cât și în străinătate. Artista a vorbit despre virtuțile femeii creștine, despre rolul mamei și al duhovnicului, despre importanța recunoștinței. Totodată, aceasta a subliniat faptul că Preamilostivul Dumnezeu i-a fost aproape la fiecare pas, atât în ceea ce a însemnat viața personală, cât mai ales în parcursul profesional, presărat uneori cu provocări, dar mereu vegheat de Cel de Sus. Cei prezenți s-au bucurat, bineînțeles, și de un fragment muzical deosebit interpretat de cea care a fost numită în cadrul întâlnirii „copila Ciumârnei, jumătate fluture, jumătate înger”.

În semn de prețuire și recunoștință, pr. dr. Filaret Ruscan, consilier eparhial al Sectorului Pastoral Mission and Christian Actuality, i-a înmânat invitatei Order „St. Great Martyr John the New of Suceava”, oferit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, întrucât a urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Evenimentul, moderat și inițiat de prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religion în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, s-a bucurat de prezența a numeroase femei de seamă, membre ale Societății Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, organizație înființată în cea de a doua jumătate a anului trecut, care numără în prezent peste 300 de persoane din diferite domenii de activitate.

Cea de-a doua mărturie din cadrul conferinței i-a aparținut doamnei conf. univ. dr. Otilia Clipa, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Au fost aduse astfel în atenție aspecte importante referitoare la misiunea femeii din perspectiva preotesei profesor, făcându-se referire și la rolul de mamă și cel de scriitor, în cadrul evenimentului fiind prezentate și o parte dintre cărțile semnate de domnia sa. Între valorile femeii mărturisitoare creștine pe care invitata le-a menționat se numără sinceritatea, încrederea, curajul și loialitatea.

A urmat oferirea Medaliei Jubiliare Societății Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, „în semn de aleasă recunoștință pentru contribuția semnificativă adusă de-a lungul timpului la păstrarea și promovarea valorilor spirituale, patrimoniale, educaționale, filantropice, misionare, edilitare, culturale și sociale ale Bisericii și Țării”.

Un alt moment deosebit al întâlnirii a fost cel dedicat poeziei, când doamna prof. Daniela Logigan, consilier educativ în cadrul Școlii Mitocu Dragomirnei, a citit două poeme din ultimul său volum – „În numele pietrei”.

A fost evocat apoi proiectul Vizidom – Bine de la om la om! – „program de vizite sistematice la domiciliul vârstnicilor, care se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în întreg anul 2023, Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română.”

În încheiere au fost premiate doamnele care au fost nominalizate ca modele creștine, acestea primind în dar diplome de gratitudine „pentru cunoașterea, păstrarea, trăirea și mărturisirea prin fapte a adevărului de credință și slujirea Bisericii strămoșești”, dar și cărți apărute la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Viața și acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, text diortosit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, și Rugăciunea „Tatăl Nostru”: un comentariu pentru omul grăbit, lucrare semnată de Părintele Arhiepiscop.

Nu în ultimul rând, a fost citit și dăruit celor prezenți Decalogul femeii creștine alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, un îndemn la urmarea exemplului femeilor mironosițe în drumul către descoperirea lui Dumnezeu și a bucuriei Învierii.

Conferința, transmisă live de Sectorul Media și Comunicare al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, poate fi urmărită accesând link-ul de mai jos:

Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă

Irina Ursachi

You might be interested in

blank

Pastoral-missionary conference and book presentation in the Fălticeni Deanery

With the blessing of His Eminence Calinic, Archbishop of Suceava and Rădăuților, on Tuesday, October 6, the thematic conference dedicated to the Commemorative Year of the Pastorship of Parents and Children and the Commemorative Year of the [...]

„Philanthropy and Pandemics” virtual book fair”

Campaign Philanthropy and pandemics comes as a response to our need and desire to be there for those whom life tries more often, the elderly in social homes, so threatened by suffering, especially in this period.

Christian Orthodox Calendar 2021

We are pleased to inform you that the Christian-Orthodox calendar for 2021 has been printed, with the blessing of His Eminence the Most Reverend Father Calinic, at the Crimca Publishing House of the Archdiocese of Suceava and Rădăuților. It [...]

Hierarch's response - December 11, 2020

E.H. „I shake your hand, Your Eminence! I am a believer from a parish in Suceava County. I urgently need help for my brother who has been tormented by the demon of drunkenness for several [...]

Cultural Journal

Get a piece of peace in your inbox. Weekly news, releases and theological articles.