Catalog Editorial

Sfântul Mitropolit Dosoftei – cărturar și părinte mult-milostiv în luminarea poporului

Născut în 26 octombrie 1624, de părinții Leontari și Misira, cu rădăcini în Transilvania, călugărit la Mănăstirea Probota, devenit Episcop de Huși în 1658,  apoi Episcop de Roman în 1660, […]

Ultimele Publicații

blank

Întâlnirile Crimca / Lansarea volumului „Scrisori de la Tata” de părintele arhimandrit Iustin Taban

În data de 25 mai, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, a avut loc lansarea volumului „Scrisori de la Tata – împărtășiri cu Dumnezeu”, semnat de părintele arhimandrit Iustin Taban și apărut la Editura Crimca. Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și a adunat oameni apropiați de cultură, literatură și viața spirituală a Bucovinei.

Întâlnirile Crimca / Colocviu istoric și lansare de carte la Suceava: o recuperare a memoriei și a adevărului despre Fondul Bisericesc din Bucovina

Evenimentul a adus împreună clerici, cercetători și numeroși iubitori ai istoriei Bisericii, într-un demers comun de a înțelege mai bine rolul pe care Fondul Bisericesc din Bucovina l-a avut în viața eclesială, culturală și socială a acestei regiuni.

„A iubit cărţile şi a fost un om al rugăciunii”. Diptic de ziua Sfântului Calinic de la Cernica

Că-n faptele și viețile sfinților se vădește iubirea lui Dumnezeu nu cred să-ncapă tăgadă. Iar sărbătorile închinate lor sunt recelebrări ale iubirii divine. Și fiecare sărbătoare este o nouă chemare […]

A treia ediție a Forumului „Afirmă-ți eternitatea prin maternitate!”. Vocație și misiune pentru mama creștină!

Cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, un nou eveniment dedicat mamelor creștine a fost organizat în seara zilei de joi, 26 martie 2026, pentru […]

„Scara Raiului” a fost evocată în cea de-a patra duminică din Postul Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

La prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul, cel care prin aspre nevoințe și-a ostenit trupul, iar prin rugăciune și citirea Sfintelor Scripturilor și-a înălțat sufletul, dobândind curăția inimii și înțelegerea tainelor lui […]