Interviu cu Daniela Ceredeev, autoarea volumului Moara de Gânduri
1. Pentru cei care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
Sunt profesor de aproape 30 de ani și mă conving zilnic că Cerul m-a iubit atunci când mi-a încredințat această misiune. Iubesc oamenii, îmi iubesc profesia și fiecare copil pe care îl întâlnesc este pentru mine o minunată și irepetabilă lecție de viață. Cred că profesia aceasta m-a ales pe mine și sunt recunoscătoare fiecărei clipe din cariera mea de profesor. Aș minți dacă aș spune că totul a fost ușor, că zilele mele s-au înlănțuit firesc și simplu și lipsit de griji, că nu am avut parte de suferință și dezamăgiri și că nu m-a încercat niciodată gândul de a abandona catedra, dar toate acestea n-au avut preț decât o clipă și am primit de la fiecare înțelepciunea de a învăța despre mine, despre oameni și despre viață.
Drumul meu inițiatic a început pe meleagurile Bucovinei în luna mai a anului 1996, când, împreună cu soțul meu, preot, am ajuns în satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, un loc despre care am spus atunci că e unul în care Cerul s-a rătăcit și a uitat drumul întoarcerii la Sine. Un sat de huțuli, răsfirat pe creste molcome, acolo de unde poți mângâia și stelele cu mâna. Mi-am asumat atunci, din convingere și de drag, o anume formă de apostolat, aceea de a-i ajuta pe cei de aici să se descopere, să se dezvăluie lumii în întreagă frumusețea și complexitatea lor sufletească, să învețe să se arate lumii exact așa cum sunt, să învețe încrederea de sine și să lupte pentru reușita lor în viață. Am știut că le pot fi dascăl și prieten, mentor și model, prietenă și soră și mamă. Și m-am străduit să nu-i dezamăgesc. Acum știu că tot ceea ce am devenit în ultimii 25 de ani se datorează locului binecuvântat în care am ajuns să fiu dascăl. Raiul acesta din inima Bucovinei, unde am avut șansa de a trăi umăr la umăr cu o spiritualitate profundă și cuminte, în care – ca în mai toate satele noastre – oamenii pot și știu „să sfințească locul”.
Voluntariez, din anul 2008, în mai multe organizații ale societății civile: membru în Fundația de Dezvoltare a Asociațiilor de Ajutor Mutual; membru fondator și membru în consiliul director al Fundației româno-belgiene The Open Network for the community developement (TON); membru fondator al Asociației Proiect Pro Europa; membru al Federației ce Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România (VOLUM); membru al Asociației de Ajutor Mutual (ADAM) Moldovița; coordonator al Grupului Local de Tineret (GLT) 4KIDS Ciumârna. În toate aceste organizații coordonez activități cu caracter socio-umanitar pentru copii și tineri, pentru vârstnici aflați în dificultate și pentru persoane cu nevoi speciale, după modelul internațional al mutualității creștine. Încerc în fiecare zi să mă depășesc pe mine, să răspund nevoilor celorlalți și să anticipez cumva ceea ce ar avea ei nevoie. Mi-a plăcut întotdeauna să știu de toate, să nu fiu luată prin surprindere. Ador să citesc! Nu mi-am dorit să fiu cunoscută. Am vrut doar ca aceia care mă cunosc în viața de zi cu zi să poată învăța ceva de la mine și să spună despre mine că am produs o schimbare pozitivă în viața lor. Dacă ei fac ceea ce trebuie și dacă sunt împliniți, pentru mine e foarte important.
Rememorez adeseori nestăvilirea mea de emoții, și de trudă, și de împliniri și înțeleg că sunt un om egoist. Da! Sunt un om egoist. Îmi place să văd în jurul meu copii, și tineri, și vârstnici fericiți și-mi place nespus ca zâmbetul lor împlinit să mi se datoreze și mie.
2. Ne puteți spune un gând cu care ați dori sa rămână cititorii după ce lecturează cartea Moara de gânduri. Prozo-poeme și primenite-n evanghelii morfeme?
Un gând de luat acasă? Ca pe o carte mică de rugăciuni. Gândul pe care părintele profesor Constantin Necula l-a așezat încă-n prefața cărții de care amintiți: paginile mele „au țintă rostirea Învierii. În fiecare dintre ele strălucind nădejdea și așteptarea împlinirii iubirii care decojește lumii urâțenia”.
3. Pe scurt, care a fost procesul prin care ați ajuns la forma aceasta a cărții?
E un volum care s-a cristalizat în timp și e felul meu de a împărtăși o convingere: textul biblic, Cuvântul evanghelic, scrierile Sfinților Părinți au puteri tămăduitoare. Sunt considerate însă, și tare mi-ar plăcea să greșesc când spun asta!, desuete. Sunt tare triste cărțile pe care se așază praful. Bibliile, cu atât mai mult! Și paginile mele se visează a fi un soi de manifest: putem da strălucire nouă, profunzime înaltă și rost primenit gândurilor noastre dacă le atingem de miezul Cuvântului. Întocmai morfemelor ce izvodesc sensuri noi, prin alăturarea la rădăcini de cuvinte.
De-aceea Moara de gânduri! Gânduri atinse mereu de imprescriptibila frumusețe a cuvântului scripturistic, care poate transfigura încercările, și neputințele, și angoasele de astăzi ale lumii.
4. Care este textul preferat care apare în acest volum?
Ce porți în mâini atunci când pleci doar cu ceea ce ești? Un text pe care l-am scris, cu plânsul bine tăinuit pe dinăuntru, pe 27 februarie 2022, în a treia zi de război, zi în care am și lansat programul Din drag de școală și de copiii lumii, pentru micuții refugiați ucraineni. Mă tulbură de fiecare dată să-mi amintesc ziua aceea. Și-mi spun tot mai mulți dintre cei la care ajung gândurile mele că e și textul lor preferat.
Poate că n-ar fi deloc nepotrivit să ne devină o retorică de fiecare zi.
5. Vă rog să ne spuneți un gând pentru cititori.
Fiecare zi pe care o trăim e una în care n-am mai fost. Stă în puterea noastră s-o facem să fie un pas mărunt, dar frumos și neșovăielnic, înspre veșnicie. Și-i la-ndemână tare dacă izbutim să-L arătăm lumii, prin ceea ce suntem, și spunem, și facem pe Mântuitorul Hristos.
Pace deplină și cuminte bucurie!
Lasă un răspuns