The Mill of Thoughts

Daniela Ceredeev
Recomandări
5/5
„Cine citește Moara de Gânduri își suflecă mânecile și învață să frământe pâine de făptuire. Vremea ascunderii credinței în faldurile unui nedefinit vid mistic s-a cam dus. Dumnezeu are nevoie de oamenii Săi, crescuți în taina misticului liturgic, și de rugăciune, ca să împrăștie cu boierie iubire și faptă de iubire. Din inimă sper ca lecturarea cărții să vă facă să respirați normalitatea ca o stare de Rai, biruind moartea din jur cu forța deplină a Învierii”.
Pr. Constantin Necula

     „Mi-s dragi cărțile, nu mai e – cred – o taină. Și cuvintele cu pâine în ele. Cele care amintesc de Cuvânt, mai cu seamă. Cred în puterea vindecătoare și ziditoare a cuvintelor. Ați putea spune că greșesc? Ce ține minte firea noastră mai curând? Durerea genunchiului ce s-a simțit de piatră zdrelit sau lacrima sufletului îngenuncheat, ca de piatră lovit?

     Mi-s dragi cărțile. Și da, mi-e dragă și aceasta. Și poartă-n ea măcinare de gânduri. Gânduri de fiecare ceas, de fiecare zi, culese de prin umbrar de evanghelii, la (ne)întâmplare.

     Îmi este iar neîncăpător mulțumesc-ul. Mai bine-l tac în rugăciune. Pace ne vină de Sus, să le-mplinim pe cele bune!”

Daniela Ceredeev

  • Autor: Daniela Ceredeev
  • Titlu: Moara de gânduri
  • ISBN: 978-606-734-154-6
  • Format: 210 X 140 
  • Anul publicării: 2022
  • Număr pagini: 191
  • Tip copertă: Broșată

Recenzia ta

Ask the author a question


    Bloom through culture!