În acest volum de autor se prezintă aspecte privind viața bisericească din Moldova în secolul al XIX-lea, instituția arhiereilor titulari în Biserica Ortodoxă Română și date despre Episcopul Chesarie Sinadon Răsmeriță, un ierarh care a păstrat un deosebit respect canoanelor și legilor privitoare la binele clerului și onoarea Bisericii Ortodoxe Române.
Este prezentată viața sa, cum prin participarea la Răsmerița moldovenilor din anul 1821 își capătă apelativul de răsmeriță, perioada în care acesta a fost locțiitor al scaunului de Mitropolit al Moldovei, arătând și rolul pe care vlădica Chesarie l-a avut în introducerea definitivă a limbii române în cultul divin. După o viață în care a luptat pentru Biserică, arhiereul Chesarie se retrage la Mănăstirea Agafton, unde își petrece ultimii ani din viață. Această mănăstire a avut o înfloritoare viață monahală și părintele Chesarie a oficiat Sfânta Liturghie, a adresat cuvinte de învățătură și a povățuit cu blândețe obștea monahală de acolo și pe credincioșii care vedeau pentru binecuvântări și mângâiere la așezământul monahal.
Vrednic de pomenire este și impactul pe care l-a avut această mănăstire asupra poetului Mihai Eminescu, care a cercetat încă din copilărie mănăstirea. Surorile mamei sale, monahiile Sofia, Fevronia și Olimpiada, erau formate la această școală duhovnicească a smeritului ierarh, ceea ce ne face să afirmăm că și poetul l-a întâlnit și a avut ocazia să poarte convorbiri hrănitoare pentru suflet, care au contribuit poate la afirmația pe care o va face marele poet ulterior cum că Biserica străbună este maica spirituală a neamului românesc.
Este un demers istoric, pe care îl considerăm un exemplu pentru toți cei care sunt interesați să aprofundeze și să cunoască istoria Bisericii și, în această perspectivă, a neamului românesc.
Ask the author a question
