Contribuția esențială a acestui mic, dar dens tratat teologic despre harul dumnezeiesc este aducerea în prim-plan a adevărului conform căruia omul - și făptura creată, în general - se poate împărtăși de DUmnezeu cel necreat și această împărtășire se concretizează până la măsura unirii cu Dumnezeu și a îndumnezeirii desăvârșite a omului... Această teologie îl așază pe părintele Dosoftei în rândul marilor Părinți duhpvnicești ai veacului nostru, care primesc de la Dumnezeu îndrăzneala cuvântului profetic, adică diortositor și mustrător, și care, în mare parte, au în vedere teologia de școală, tributară, cu excepțiile binecunoscute, presiunilor speculațiilor și evidențelor logicii omenești și care s-a orientat mai curând spre o finalitate abstractă și spre o aplicabilitate morală, decât spre una ființială”.