Clock words, words and ideas that spell thoughts

Prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar

Citind Cuvântări la ceas de priveghere, volum ce poartă semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, și publicat de curând, la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, am avut sentimentul că mi se-nșiruie ca boabele-n metanier cuvinte dintre cele ne pot duce acasă, în înțelesul pe care-l dădea Emil Cioran dragului lui de limba română: „Dragă, pentru mine cuvintele sunt grele, au sens. Cuvintele mele nu zboară, ele sunt adevărate. Pentru mine, fiecare cuvânt din limba română doare. (…) Fiecare cuvânt din limba română mă duce acasă.” E mărturisirea pe care i-o făcea, pe vremea când se afla la Paris, maestrului Tudor Gheorghe și-ascunde în ea profunzimea dorului de o identitate ce începea să-i fie „de-odinioară”.

Am simțit, deopotrivă, că-mi statornicesc încredințarea că sunt pagini dintre acelea, pe care le evoca și Sfântul Ioan Hrisostom, referindu-se la binefacerile pe care le poate aduce omului în viaţă studiul atent şi perseverent al textului teologic, „pline de dumnezeiască lumină şi putere întăritoare de suflete, care luminează sufletele pe cărările cele bune ale vieţii” (Omilia LIII, 3, la Ioan).

E bucuria lecturii unor pagini în care cuvintele par a fi desprinse din vremea în care sfinții tâmplelor din satele noastre stăteau la taifas cu sufletele ce-și căutau și-și doreau mai presus de orice mântuirea. Cuvinte cu miez și cu lumină și cu miride în ele, pe care  mulți dintre străbunii noștri le știau și le trăiau pe de rost. Așa cum e și emoția înaltă și surprinzătoare a reconsacrării unor înțelesuri și taine propovăduite, și învățate, și daurite de timp și de trăire în mii de ani, într-un registru lexical contemporan, neologic, curajos și scintilant.

Dintre cele dintâi, care vederează parcă pasiunea emancipată de patimi a lui  Nichita Stănescu pentru limba învățată dintâi și care i-a dat ghes să spună că „a vorbi despre limba română este ca o duminică” și că „limba română este patria mea”, am ales doar ca reamintire a unui grai pe care-l știe bine sufletul peregrin pe calea Damascului personal: cazanie, evanghelie,  smerenie, zămislire, purcedere, viețuire, întruchipare, preaslăvire, răscumpărare, propovăduire, vrednicie, jertfă, euharistie, slobozire, suire, începătorii, erminii, chivot, cădelniță, vedenie, ședere, rost, vâlvâire, călăuzire, heruvimi, potrivnicie, jilț, născocire, sinaxare, stratilatul, taumaturgul, teoforul, zăvorâtul, eresuri, slavă deșartă, răstălmăcire, sobornicește, jertfelnicie, dreptslăvitori,  tămăduire, pomăzuire, untdelemn, lăcaș, pronie și Proniator, ctitor și ctitorire, persecutați și persecutori, virtute, virtuos, statornicie, voievod,  sceptru, „unsul lui Dumnezeu”, pisanii și urice, caznă, danie, ctitorie, așezăminte, bolnițe, caligrafiere, manuscris, teofanie, stihiri, stihuri, pripeale, miniaturiști, sărindar, paraclis, trapeză, canonizare, mărinimie. 

Le-a ales cu strălucirea Sfântului Duh sezându-i pe umăr părintele arhiepiscop pentru că rostirea fiecăruia dintre aceste cuvinte e rostire și rostuire a sufletului; cuvântul însuși se preface într-o întreagă și ziditoare cuvântare, reconfirmând adevărul că există, în limba noastră, cuvinte ce-s întocmai „ca un fagure de miere”, cum metaforic o recunoștea inegalabilul nostru „voievod al slovelor” în Epigonii. Cuvinte care nu pot fi înlocuite cu nimic pentru că par a avea ele însele un trup, o materialitate aproape palpabilă.

Apoi, ancorate în solemnitatea și complexitatea lexicului modern și contemporan:  comunitate și comuniune, infinitate, eternitate, narațiune, consemnare, angelologie, imnografie, miriade, revelare, perihoreză, atribuire, contemporaneitate, mesianic, succesiune, restaurare, corp epistolar, apostaziere, filantropie, contracarare, deziderat, autoritate, ipoteză, jurisdicție, intuitiv, statuare, validitate, abdicare, caritate, legitimitate, sacralitate, suzeranitate, autonomie, mecenat, renascentism, simbolism, grandoare, autohton, bizantino-balcanic, cotidian, metaforă, prelegere, consolidare, justețe, celebrare, paradox, recompensare, invocare, evhologie. Cuvinte-ancoră pentru  logica argumentării, persuasiune, facilitarea comprehesiunii și pentru, strecurate abil, tentația și imperativul reluării lecturii.

Sau evocarea unor etimologii dintre cele mai surprinzătoare, asocieri neașteptate de cuvinte din câmpuri semantice așa de diferite sintagme universal consacrate, concepte și raționamente inter și transdisiplinare,  îmbrățișări de cuvinte balansate continuu între denotație și conotație: prima sinaxă a îngerilor, după căderea lui Lucifer; icoană-steag; păruta lor sărăcie (a sfinților) îi îmbogățește spiritual pe cei din jur; darul profeției nu era apanajul exclusiv al bărbaților, ci și al femeilor; pobedonoseț sau purtător de biruință; abilități profetice; elemente simbolice și prefigurative în prorociile lor, așa cum sunt îndrumările erminiilor pentru zugravii de biserici; fresce în care prorocii au în mână filacterii desfășurate cu fragmente din profețiilor lor mesianice sau mariale; Sfinții Evangheliști înnoadă firul biografic pentru Maica Domnului; Mântuitorul a dat unor oameni de rând autoritatea de mari conducători și lideri spirituali; (…) în procesul instruirii lor a intervenit pedagogia harică, adică sfințitoare, a Mântuitorului de a modela caracterele; vocația martiriului este o constantă a vieții bisericești; dezvoltarea culturii arhitecturale și picturale a stat în atenția multor arhierei; El dorea să le descifreze taine mai presus de capacitatea lor de înțelegere; lume reală – lume virtuală; materialitate-imaterialitate; Cele nouă fericiri, recunoscute ca pandant al Decalogului; perspectiva dobândirii Împărăției cerului. O topică a frazei care imprimă un ritm aparte gândurilor și le silește să se potolească și să cugete cu adevărat.

Se succed nestăvilit între file, într-o cadență bine dimensionată, dar deloc ostentativă, cuvinte care te-ntâlnesc cu Hristos și te transformă, cuvinte și idei ce știu să ortografieze gândurile: existența lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată științific, deoarece ea este un postulat al credinței (pag. 21); negreșit, atât timp cât ne lăsăm în seama lui Hristos, El poate să facă din noi stânci puternice la temelia Bisericii Sale (pag. 66);  întâlnirea cu Hristos te transformă; sfinții au imitat jertfa lui Hristos (pag. 71); sănătatea era oglindită de creșterea duhovnicească sau spirituală continuă a vieții omului, suflet și trup, în colaborare cu harul dumnezeiesc, spre viața veșnică;  avem aici de-a face cu ceea ce am putea numi efectul repetării insistente („Ca să vă scriu aceleași lucruri, mie nu-mi este anevoie, iar vouă vă este cu folos.”- Filipeni 3,1); ca să-I vezi fața lui Dumnezeu nu trebuie decât să faci un mic gest și El te va privi (pag. 106); în acea atmosferă a înserării se va reîntâlni omenirea cu Fiul Omului întrupat (pag. 107); ctitoriile, daniile și închinările de mănăstiri făcute de-a lungul secolelor către Locurile Sfinte ale Ortodoxiei constituie un capitol de glorie al istoriei neamului nostru ortodox (pag. 134); icoana redă o realitate istorică, o realitate verificabilă din punct de vedere istoric, așa cum sunt Întruparea Domnului, Răstignirea, Moartea și Învierea Sa (…)(pag. 178-179); blândețea este o prerogativă a sfințeniei (pag. 187); pacea este, deopotrivă, dar și moștenire (pag. 189);iertarea din iubire, ca să fie deplină (…) este singurul strigăt care îți poate elibera conștiința (pag.197).

Am doar însăilat câteva rânduri, ca pe un epilog la o cuminecare prin lectură. Și cred că fiecare filă din Cuvântări la ceas de priveghere e un prilej de rememorare a cuvintelor ce știu să sărbătorească ideile mari. Vă veți încredința.

 

Articol preluat de pe: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/