Prayer Book

Archdiocese of Suceava and Rădăuți
Recomandări
5/5
„Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.
Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

     „Din mila lui Dumnezeu, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii, „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților” - Părhăuți și a 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Solca, s-a săvârşit tipărirea acestei Prayer books, la inițiativa, cu osteneala şi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților. 

     Textul rugăciunilor alcătuite pentru nevoile concrete din viața omului (112 creații imnografice) reprezintă un rod al ostenelilor Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. De asemenea, textul rugăciunilor clasice a fost diortosit, revizuit și completat de Înaltpreasfinţia Sa, în colaborare cu Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Vizitiu și Arhim. Paraschiv Dabija, Vicar Administrativ. Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, să binecuvânteze pe toți cei care o vor folosi pentru a-I aduce laudă, mulțumire și închinare”.

  • Titlu: Carte de rugăciuni
  • ISBN: 978-606-734-160-7
  • Format: 170 X 115 
  • Anul publicării: 2022
  • Număr pagini: 514
  • Tip copertă: Cartonată

Recenzia ta

Ask the author a question


    Bloom through culture!