Lacrimile pocăinței, vol. 3 - Experiențele unui taximetrist. Întâmplări adevărate

Atanasie Katigás
Recomandări
5/5
„«Ce-ar putea să ne spună un taximetrist, mai ales needucat?», s-ar putea întreba cineva, parafrazând chiar replica unei persoane din carte. Oh, iubite cititorule, Domnul nostru nu este atent la rangul social sau la cultura intelectuală, ci la inima noastră. Iar dacă inima noastră este deschisă către El, și El o va deschide către tainele credinței și ale vieții duhovnicești. Astfel, cel care deschide ușa inimii sale Domnului este atins de harul necreat și devine prilej binecuvântat pentru semenii săi de a-și interoga propria viețuire și de a se apropia de Dumnezeu. Iar la aceasta, iubite cititorule, suntem chemați cu toții. Suntem chemați să fim «apostoli», oameni schimbați de harul lui Dumnezeu care, la rândul lor, devin prilej de convertire și (re)descoperire a lui Dumnezeu pentru aproapele”.
Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi

      Tradus din limba greacă de ieromonahul Cosma Giosanu, volumul lui Atanasie Katigás oferă cititorilor o perspectivă a experiențelor sale cotidiene. Fiind șofer de taxi, autorul și-a propus să îi conducă pe cei care urcă în mașina sa nu doar la destinația solicitată, ci și la Cel Care este Calea, Adevărul și Viața. Drumul parcurs cu taxiul său se transformă într-un fel de spovedanie, având scopul de a-l apropia pe călător de Dumnezeu și de Biserică. Pe lângă întâmplările de zi cu zi, scrise fără strădania de a le înfrumuseța – ale lui Atanasie sau ale celor care călătoresc cu taxiul lui –, în paginile acestui volum sunt relatate călătoriile sale în Grecia continentală, în insulele din Marea Egee, în Statele Unite ale Americi, în România și în Țara Sfântă. La final, autorul alocă câteva pagini unor noțiuni de teologie ortodoxă, în care sunt descrise atributele lui Dumnezeu și este prezentată lucrarea Lui.

     Scrisă într-un stil accesibil, deja recunoscut și apreciat de cititorii săi, lucrarea Lacrimile pocăinței a devenit una dintre cele mai îndrăgite cărți ale credincioșilor ortodocși din România, care vor avea bucuria de a vedea relatată aici călătoria lui Atanasie Katigás la Iași, dar și la câteva dintre mănăstirile din Moldova, cu ocazia lansării primului său volum, precum și descrierea generoasă pe care acesta o face poporului român.

Editura Crimca

  • Autor: Atanasie Katigás
  • Titlu: Lacrimile pocăinței, vol. 3 - Experiențele unui taximetrist. Întâmplări adevărate
  • ISBN: 978-606-734-139-3
  • Format: 205 X 145 
  • Anul publicării: 2021
  • Număr pagini: 315
  • Tip copertă: Broșată

Recenzia ta

Adresează o întrebare autorului


    Înflorește prin cultură!