Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri - Elemente de antropologie duhovnicească

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Recomandări
5/5
„Rod al unor investigații complexe și subtile, minunata carte de față a Preasfințitului Părinte Episcop Damaschin reușește performanța rară, dar cu atât mai valoroasă, de a se situa firesc la cotele excelenței în același timp academice și duhovnicești. Se distinge prin acribie, putere de analiză și sinteză, prin claritate și limpezime luminoasă a expunerii, dar și prin finalitatea eclesială angajată, reflectând fidel o conștiință monahală și episcopală angajată viu în slujba Bisericii lui Hristos și în serviciul atât de necesarei ei înnoiri prin intensificarea vieții în Hristos, altoită pe miezul duhovnicesc al misterului pascal al morții Sale făcătoare de viață”.
Arhidiacon Ioan I. Ică jr

     „Cartea pe care cititorul o are acum în față este forma finală a proiectului de teză de doctorat în teologie a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, susținut în ziua de 18 decembrie 2019 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu într-o comisie prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, ctitor al noii școli de teologie liturgică sibiene. Așa cum mărturiseam atunci, cu entuziasm, concretizarea demersului Preasfinției Sale reprezintă, din toate punctele de vedere, o realizare de excepție în cercetarea teologică  actuală și în teologia ortodoxă românească și, totodată, un moment fericit de împlinire și rodire pentru școala teologică sibiană.

     Dincolo de meticulozitatea și puterea de analiză și sinteză cu care este construită pe baza unei impresionante bibliografii științifice, cartea se impune mai întâi prin tematica abordată și prin metoda de abordare și de prezentare perfect adecvată. Ne introduce metodic în inima cultului Bisericii Ortodoxe și a vieții creștine ortodoxe: misterul pascal al Morții și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, celebrat și actualizat în formă unică de slujbele și rânduielile ortodoxe ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

     Ampla și solida investigație a cărții se desfășoară în șaisprezece capitole grupate în patru secțiuni. Introducerea e dedicată mai ales prezentării și discuției critice a stadiului actual al bogatelor cercetări existente, urmărite în trei direcții: istorie liturgică, imnografie și  spiritualitate, direcții care alcătuiesc, totodată, și coordonatele interdisciplinare ale cercetării”.

Arhidiacon Ioan I. Ică jr

  • Autor: Preasfințitul Damaschin Dorneanul
  • Titlu: Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri - Elemente de antropologie duhovnicească
  • ISBN: 978-606-734-149-2
  • Format: 250 X 160 
  • Anul publicării: 2022
  • Număr pagini: 864
  • Tip copertă: Cartonată

Recenzia ta

Adresează o întrebare autorului


    Înflorește prin cultură!